PETRU BOTEZATU

Născut la Focșani, în timpul războiului (1940), Petru Botezatu își petrece copilăria la Piatra Neamț, unde face școala primară și liceul Petru Rareș. Va fi marcat pentru tot restul vieții de această copilărie minunată, petrecută pe dealurile din jur, pe Valea Bistriței, rămânând cu memoria acelei grandioase și depline libertăți ca și a fraternizării cu natura originară, cu pădurile eterne, cu râurile și iazurile acoperite de nuferi din acele vremuri.

În 1957-58, înainte de terminarea liceului, tânărul P. Botezatu cade victimă ultimului val de arestări masive operate de noii deținători staliniști ai puterii comuniste recent instaurate, în virtutea căreia, intră în colimatorul diabolic al unor securiști locali din Piatra Neamț care, în căutarea unor dușmani ai poporului au instrumentat un caz fictiv, fabricând false vinovății, pe baza cărora să-și ridice gradele și să avanseze în carieră.

Acuzat de înființarea și conducerea unei Organizații contrarevoluționare împotriva securității statului, Petru Botezatu este judecat de un tribunal militar împreuna cu alți 4 tineri, într-un proces public, cunoscut ca Procesul elevilor de liceu și condamnat la 12 ani temniță grea, sfârșind după o trecere prin majoritatea închisorilor politice comuniste, în beciurile de la Gherla.

O intervenție cu adevărat divină face ca procesul acestor tineri să fie rejudecat după câtva timp și, chiar dacă aceasta îi va aduce reducerea pedepsei, tânărul Petru Botezatu, va fi totuși condamnat din nou, de data aceasta pentru Asociere ilegală , fiind supus la alți 3 ani de muncă silnică.

După eliberare, în 1964 este admis la Facultatea de Arte Plastice a Universității din București.

Deși considerat un element periculos, un dizident, rămânând continuu sub observație și supraveghere, i se permite totuși în anii care urmează absolvirii, să funcționeze ca profesor de artă la liceul din Vălenii de Munte, Prahova.

Acolo, va continua timp de circa un deceniu studii personale intense, experimentând cu o insațiabilă apetență creativă tehnici artistice, materiale, stiluri, tematici. De aici, din acesti ani, s-au întrupat primele manifestări artistice publice, primele expoziții la Ploiești și București, conținând mai ales lucrări grafice.

Deși este o adevarată perioadă de formație și elucidare a tentativelor și demersurilor sale artistice, în curând îi va deveni clar că, visul său de a se manifesta ca artist în cadrul societății ceaușiste, se va izbi necontenit de un zid implacabil de neacceptare, de o perpetuă suprimare a dreptului său la expresie liberă. Cenzurarea și îndepărtarea sistematică din simezele de la Dalles, și din alte expoziții, reușesc să-i anihileze și desfigureze în cele din urmă orice aspirații creative originale.

În 1977, artistul îsi dă demisia din învățământ și, într-un efort deliberat de a da un nou sens vieții sale artistice, își redirecționează forțele creatoare către pictura religioasă. Începe o nouă etapă de studii pentru însușirea stilului și a tehnicilor de pictură murală bizantină în frescă, petrecând perioade îndelungate la mănăstirile din nordul Moldovei și pe șantierele vechilor maeștri, pictori de biserici.

După examenele de autorizare în cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române, din 1979 artistul începe pictarea unui număr important de biserici, ceea ce va însemna aproape un deceniu de creație de pictură sacră, pictând între 1979 și 1986, în întregime bisericile: Bucea - Piatra Craiului (Cluj), biserica nouă de la Ieud - Maramureș, biserica de lângă turn Baia Mare, Capela Seminarului Teologic din Arhiepiscopia, azi - Mitropolia Clujului, Biserica din Comuna Bobota, Sălaj și, parțial Biserica din Șimleul Silvaniei.

Această fază corespunde unei adevărate exultanțe a spiritului său creator care, pentru prima oară, are șansa de-a se dedica picturii monumentale, desfășurându-se pe câmpuri vaste de mii de metri pătrați, asupra cărora se aruncă cu o bucurie fără margini, simțindu-se în sfârșit, în largul creației, împuternicit să facă vizibilă în forme și culori - potrivit interpretării sale – Împărăția Dumnezeiască.

În 1986, la 47 de ani, sub pretextul unor lucrări de pictură la biserica Așezământului Ortodox Românesc de la Ierusalim, Petru Botezatu obține pentru prima oară în viața sa, un pașaport cu o viză pentru o țară din Vest și astfel, artistul reușește să se refugieze în Austria, unde va cere azil politic.

În cele 12 zile cât este reținut pentru a i se stabili statutul de refugiat politic în carantina faimosului Lagăr de Refugiați de la Traiskirchen, Petru Botezatu creează o scurtă serie de acuarele pe un bloc de desen ținut pe genunchi. Este o adevarată declarație de eliberare, un manifest încredințat acestor PICTOGRAME, al căror sens de veritabil catharsis este depășit doar de virulența divulgării atrocităților din zona cărora tocmai reușise să evadeze. Această serie face referință directă la agonia in care trăia intelectualitatea, majoritatea inteligenței creatoare din Romania, dar și întregul popor român, aflat la discreția torționarilor malefici dar atotputernici din Romania acelor vremuri.

Ca o ironie a sorții, această serie de picturi a fost achiziționată de Complexul Muzeal Piatra Neamț și se va afla pe simezele Muzeului de Istorie din orașul din care, ca elev de liceu, maestrul Petru Botezatu a fost arestat și condamnat ca dușman al regimului comunist.

Prin refugiul său la Viena, artistul a început un exil care se va dovedi pentru personalitatea sa eliberator, provocator si declanșator de energii creative cu adevărat explozive, glorios, dar deopotrivă devastator și mistuitor în confruntarea cu realitățile si valorile specifice lumii de dincolo de Cortina de Fier.

În câteva luni, artistul expune circa 40 de lucrări în Rotonda Hotelului Semering . Urmează nenumărate alte expozitii, dar și o expoziție personală amplă, conținând mai ales uleiuri pe pânză la Galeria United Artists din Viena, manifestare marcată într-un amplu articol de revistă de artă vieneză, Vernissage.

Experiența sa în domeniul picturii sacre îi permite de asemenea o remarcabilă contribuție la restaurarea, dar, mai ales, repictarea frescelor istorice, în stil baroc, de la Catedrala Maria Alm (Salzburg), o lucrare de mare anvergură care va purta mereu marca însemnată a intervenției sale.

La sfârșitul anului 1988, convins că lumea de dincolo de ocean ar putea fi un tărâm mai propice pentru arta sa, Petru Botezatu se hotărăște să emigreze în Canada, stabilindu-se în regiunea Ottawa –Hull.

Noua lume de pe continentul nord-american îl primește pe artistul român și, mai ales, arta sa mai presus de orice așteptări. Pictura sa este receptată cu un mare interes pentru originalitatea și creativitatea sa, și astfel, perioada canadiană a biografiei sale este o înșiruire de evenimente de mare succes. Lucrările sale sunt expuse în nenumărate galerii din Ottawa, Montreal și Toronto, și rămâne memorabilă printr-o expoziție la Galeria Karintha din Ottawa, cuprinzând peste 70 de lucrări, care s-a vândut complet, începând din ziua vernisajului, când un milionar de origine română a cumpărat 5 dintre cele mai importante picturi expuse. Cotidianele locale menționau cu stupoare incredibila reușită a proaspătului emigrant de origine română.

Anul următor, Muzeul Civilizațiilor îi achiziționează una din cele mai extraordinare icoane pictate vreodată, un obiect sacru complex, o reprezentare rară a unui Iisus Pantokrator, împodobită cu pietre prețioase și o mică ferecătură, o icoană cu o casetă secretă conținând alte câteva obiecte plasate în interior, un crucifix din lemn sculptat pe ambele părți, un altul de fildeș și patru pietre de râu pictate. Icoana aceasta se află în expoziția permanentă a muzeului.

În 1994, Petru Botezatu câștigă o competiție importantă în Statele Unite pentru pictarea cupolei unei biserici nou construite pe lângă Facultatea de Teologie a Universității Samford din Birmingham, Alabama. Proiectul său este selectat din circa 100 de alte propuneri și, în același an, este invitat să înceapă lucrările. Pentru lumea americană, o lume prevalent protestantă, neobișnuită cu pictarea lăcașurilor de cult, această lucrare este un eveniment unic, pentru care nu aveau nici o altă referință decât descrierea pictării Capelei Sixtine de către Michelangelo, descrisă în romanul unui scriitor american Irvine Stone, ecranizată ulterior într-un film de mare succes. Aceasta face ca lucrarea artistului român să aibă un răsunet extraordinar. Îi sunt dedicate pagini întregi de reviste și ziare, întreaga desfășurare a lucrărilor este permanent filmată, ceea ce a condus la producerea unui documentar, distribuit la Televiziunea Publică PBS, reluat apoi ani de-a rândul.

Poate cea mai importantă consecință a acestei lucrări a fost aceea că încercarea Universității Samford de a obține o viză de lucru în Statele Unite pentru artistul de origine română, acum cetățean canadian, s-a soldat în schimb cu acordarea în numai 2 săptămâni de către guvernul Statelor Unite a unei vize de rezidență permanentă, printr-o încadrare extrem de specială și anume, de extraordinary abilities, o viză de stabilire in Statele Unite extrem de rară, de care nu a beneficiat, după știința noastră, nici un alt artist român.

Această viză are consecințe directe asupra destinului artistului, care va rămâne ani de zile în continuare artist in residence la această Universitate, sfârșind prin a se muta definitiv în Statele Unite în 1997. În anii care urmează după pictarea domului bisericii denumite după donatorul fondurilor de construcție și pictare The Beeson Chapel, artistul este implicat în nenumărate alte proiecte, printre care pictarea celor 12 Praznice Împărătești în cele 12 nișe compartimentate arhitectural pe pereții verticali ai bisericii, sculptarea a 12 busturi ale unor martiri creștini contemporani, amenajarea și pictarea unei capele de rugăciune în interiorul Facultății de Teologie, numite The Divinity School, pictarea unui mare număr de icoane ortodoxe dar și de opere cu caracter biblic, care au fost amplasate în cabinetele decanului și profesorilor și în celelalte săli ale Facultății de Teologie.

Nenumărate manifestări, culminând cu ceremonia de dedicare (sfințire) a Capelei Beeson de la Universitatea Samford, filmul documentar care a înregistrat întreaga perioada de creație a muralelor și a fost în mod repetat difuzat la Televiziunea Publică Americană, articole, repetatele apariții și interviuri la televiziune, pagini întregi de ziar, imnuri, seminare și conferințe dedicate artistului, constituie ampla mărturie a extraordinarei aprecieri de care s-a bucurat Petru Botezatu după pictarea muralelor de la Universitatea Samford și a celorlalte cicluri de lucrări, sculpturi, picturi și, chiar icoane.

În anul 2004, Televiziunea Română trimite o echipă condusă de Ela Panaint în Statele Unite realizând un documentar în 3 episoade despre opera și cariera maestrului Petru Botezatu. Intervievat pentru acest documentar, Decanul Facultății Beeson, Dr. Th. George, a declarat că prezența artistului Petru Botezatu la Universitatea Samford ”... a constituit o experiență unică în istoria Statelor Unite, pe care nu o vom uita niciodată.”

Este cu adevărat incredibil modul în care intervenția divină face să se înlănțuie faptele și componentele existenței noastre și, acest lucru, este pe deplin demonstrat de felul în care această lucrare dintr-un oraș îndepărtat din sud estul Americii, se va îngemăna într-o bună zi cu catedrala Sf. Vinere din Zalău. Căci, printr-un complex de împrejurări fascinant, marele ziditor și vizionar al acestei formidabile realizări care este catedrala Sf. Vinere, ajunge să vadă imaginea minunatului Iisus cu brațele deschise, pictat de Botezatu pe cupola bisericii din America. Din acel moment, Părintele Ghiurco începe să viseze la minunea de-a-l găsi pe pictorul Botezatu în America și de a-l convinge să vină să picteze aici în Romania, la Sf. Vinere. Așa se explică apelul pe care l-a primit pictorul în Statele Unite într-o dimineață, în primăvara anului 2000. Restul este istorie....

În anul mileniului 2000, el revine în România. Atracţia pentru pictura monumentală în frescă se dovedeşte irezistibilă şi artistul acceptă să se întoarcă în ţară începând din acea vară, cucerit de măreția monumentală a acestui lăcaș, dar și de libertatea de creație acordată în pictarea acestui nou edificiu ambiţios.

Au trecut de atunci 20 de ani și lucrările de pictură din catedrala aceasta însumează azi peste 5000 de metri pătrați de fresce, determinând în decursul acestei perioade o pendulare comparabilă doar cu aceea a păsărilor migratoare, între Statele Unite și România, venind primăvara și reîntorcându-se toamna.

Şi astfel, în locul semiobscurităţii predominante în bisericile ortodoxe din Romania, încă de la începuturi, la catedrala din Zalău a fost instaurată, mai întâi prin arhitectură, datorită mulțimii ferestrelor din partea superioară a bisericii, iar mai apoi prin pictură, O LUMINĂ APOTEOTICĂ, asemenea luminii întrezărite la capătul tunelului de către cei plecați vremelnic în lumea de dincolo, o lumină capabilă să dematerializeze însăși zidăria întregului corp al bisericii și să ne facă să ne simțim atât de aproape de Împărăția Divină. Petru Botezatu a reușit să concilieze, să împace în pictura acestei catedrale, majoritatea prohibițiilor și regulilor impuse pictorului de biserici, caracterul liturgic și didactic al picturii religioase, respectarea fidelă a iconografiei cu frumusețea compozițiilor descrise, maiestatea personajelor sfinte, bogăția și originalitatea decorativă accentuând simbolismul intelectual și teologic al acestei expresii vizuale. Un nemărginit efort de a aduce cu subtilitate dar și magnificiență în fața lumii viața și sacrificiul Domnului Iisus Hristos, însemnătatea Maicii Domnului ca și a întregului sobor de Sfinți.

Cât despre artistul care a realizat această operă străduindu-se să transmită în viziunea sa grandoarea imaginilor biblice ar fi cel puțin interesant să conștientizăm, noi, toți cei care am asistat an de an la compunerea, creșterea și desăvârșirea înveșmântării cu pictură a acestor ziduri, că acest efort a însemnat pentru el o necontenită alternare între sublim și mizerie, între agonia și limitările fizice ale trupului și extazul spiritului capabil să jubileze prin creație. Sa ne amintim doar momentele în care a pictat Evangheliștii dintr-o cușcă suspendată de bârnele de la baza turlei, de miile de ore de căldură epuizantă sub boltă cu capul dat pe spate, sau de zilele târzii de toamnă când mâinile înghețau pe varul tencuielilor de frescă.

Din anul 2003, artistul pictează în paralel şi vechea catedrală din centrul orașului Zalău, Adormirea Maicii Domnului, continuând apoi cu alte biserici în Deva - Biserica din Micro, Arad- Biserica Mânăstirii Gai, biserica Mihai Viteazul – Turda, sau la București – Chiajna, revenind an de an, până în prezent la Zalău pentru a continua lucrarea de la Sf. Vinere.

În anii 2010-2012, Petru Botezatu este invitat sa picteze la celălalt capăt al lumii biserica Sf. Treime a comunităţii româneşti din Vancouver, iar în perioada 2014 -2015 lucrează în Statele Unite la o comandă impresionantă compusă din 10 picturi de foarte largi dimensiuni și 2 sculpturi, bust, (ale aceluiași personaj tânăr şi vârstnic), respectiv ale celebrului predicator englez Spurgeon, supranumit Prince of Preachers (Prințul predicatorilor), lucrări care decorează pereţii noii Biblioteci Spurgeon de la Seminarul Midwestern, din Kansas City, Statele Unite.

Este poate momentul să subliniem că, Petru Botezatu și-a dedicat întreaga sa viață înțelegând misiunea cu adevărat extraordinară pentru care a fost ales de Dumnezeu, transfigurând sub autoritatea divină în imagini răspândite de la un capăt la celălalt al Pământului mărturisirea vizuală a credinței în Iisus Hristos, identificarea cuvântului și chipului lui Dumnezeu în condițiile unor timpuri care devin din ce în ce mai mai puțin sensibile la pictura murală sacră.

Este remarcabil faptul că acest artist despre care vorbim astăzi, cunoscut aici mai ales pentru pictura sa murală sacră, reușește să creeze o operă de dimensiuni cu adevărat colosale (5000 de mp la Sf. Vinere, 4000 de mp la Biserica din Deva, 3000 de mp la Biserica Mănăstirii Gai din Arad – pentru a da doar câteva exemple). Vă pot dezvălui o surpriză încântătoare și anume că, datorită calităţilor sale de o multiplicitate creativă rar întâlnită, Petru Botezatu a oferit lumii de-a lungul carierei sale artistice internaţionale și o vastă operă de pictură laică, picturile sale figurând în nenumărate colecții particulare din Canada, Statele Unite, Europa și, înapoi, în Romania.

În mai 2016 artistul expune în cadrul marelui festival internațional de artă din București ART SAFARI, unde lucrările sale s-au vândut imediat, pentru ca în octombrie, același an, expoziția sa retrospectivă în conacul familiei Coman Șova din Săftica, București, să atragă o largă participare de oameni de cultură și colecționari, care și-au disputat lucrările de o mare diversitate, vândute aproape în totalitate.

Cu aceeași ocazie, a avut loc și o primă lansare a albumului IMAGINARIA, un album de artă unic, cuprinzând 50 de poeme inspirate de 50 de picturi ale sale compuse de Cora Botezatu, soția artistului.

În 2017, Petru Botezatu se repatriază din Statele Unite la București și în toamna aceluiași an, Cora Botezatu inaugurează în sediul din strada Sf. Ștefan nr. 20 din București, Galeria Imaginaria, cu o expoziție Petru Botezatu, expunând piese din colecția IMAGINARIA, comentate de criticul de artă Ruxandra Garofeanu și de criticul literar Alex. Ștefănescu.

În 2018, pe 9 martie, eveniment de mare anvergură la Galeria Imaginaria cuprinzând o nouă colecție de pictură Petru Botezatu, lecturi din poezia Corei Botezatu, și un încântător mini concert susținut de un quartet de cameră cu un public numeros și o sală neîncăpătoare, eveniment care demonstrează complexitatea acestei personalități artistice care se va lega în perpetuitate de Catedrala Sf. Vinere și de comunitatea din Zalău, care a făcut posibilă această operă de o anvergură ce-i onorează pe toți cei implicați deopotrivă.

Acesta este OMUL, ARTISTUL, Petru Botezatu pe care avem azi bucuria de a-l avea printre noi și care ne-a dăruit o moștenire incredibilă cu talent, determinare, o muncă titanică și foarte mult suflet.

Cora Botezatu